Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA

În ultimile articole am vorbit mai mult despre mâncare, acum însă, m-am gândit că ar fi momentul să scriu și despre activitățile pe care le fac alături de Jully.

Da, este destul de greu să călătorim cu un cățel în România, să căutăm (ore în șir) cazări care să fie Pet-Friendly și dacă mai găsim și restaurante care ne acceptă cu o zăpăcită mică, atunci putem spune că city-break-ul sau concediul a fost unul reușit.

Dar ce te faci atunci când te saturi de plimbări doar prin locurile publice sau când realizezi că tot ce poți să faci este să te obișnuiești cu ideea că trăiești în România și că (din nou cea mai mare frustrarea a mea) nici la grădina botanică din Cluj nu ești primit cu patrupedul în brațe?

Cauți alte metode de a petrece timpul alături de cățel .

Și uite așa, în iunie, 2017 amzburatcuJullycumotoparapanta, aceasta fiind prima noastră activitate mai neobișnuită făcută în România împreună.
Anul acesta în schimb, mi-am propus să începem să vizităm diferite muzee, iar primul de pe listă a fost Muzeul.

Acesta se află în rezervația naturală „Dumbrava Sibiului” și se întinde pe o suprafaţă de 96 ha, din care expoziţia propriu-zisă ocupă 42 de hectare.

Ajunși la centrul de informare turistică, am întrebat dacă putem să intrăm cu cățelușa, iar după ce am primit confirmarea, am pornit spre vizitarea colecției etnografice.

În cele 5 ore petrecute acolo, ne-am deconectat de la toate gândurile care nu erau legate de muzeu și am admirat lumea unică creată de strămoșii noștri.

Am vizitat  gospodăriile țărănești, morile de vânt și de apă, căsuțele cu ferestre mici, care au fost păstrate în timp foarte bine și după aproape 10 km parcurși pe aleile muzeului, am  poposit la marginea lacului timp de câteva minute.

Am înțeles că acesta a fost un vis al românilor din Transilvania, iar povestea muzeului în aer liber a început mai bine de un secol. Colecția avea rolul de a pune în valoare ceea ce ne diferenția de alte popoare, iar prima expoziție a avut loc în 19 august, 1905.

Dar să nu credeți că singurul lucru pe care îl puteți face este doar vizitarea muzeului. De exemplu, iarna puteți opta pentru o plimbare cu sania trasă de cai, iar în restul anotimpurilor, muzeul în aer liber oferă și posibilitatea plimbărilor cu barca sau căruța. Există două restaurante și pensiuni în incinta lui, spații de joacă pentru copii, multă liniște și aer curat.

Vă recomand cu drag să vizitați Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, deoarece este unul dintre cele mai importante obiective turistice, acesta fiind cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, deci cu siguranță nu trebuie ratat când faceți o vizită în Sibiu!

Programul de vizitare este de luni până duminică între orele 10 și 18, iar taxa de intrare pentru adulți este de 17 lei/ persoană. În afară de sticla cu apă plată pe care am achiziționat-o de la chioșcul aflat lângă lac, pentru Jully nu am plătit nici o taxă.

Cel mai frumos apartament din Sibiu

Probabil ai trecut și tu prin momentul acela în care ți-ai planificat o excursie de pe o zi pe alta în alt oraș, doar ca sa scapi de rutina zilnică.

Ei bine, la fel am făcut și noi.

Vineri după-masa ne-am hotărât să mergem sâmbătă împreună cu Jully (bineînțeles că zăpăcita mică nu putea lipsi) și mama la Sibiu, deoarece acesta era ultimul weekend al mamei pe care îl petrecea in România.

Si pentru că în ultimii doi ani am vizitat Sibiul de cel puțin 10 ori și nu am dormit niciodată în minunatul oraș, după câteva ore de căutat locuri Pet-Friendly pe Booking, am găsit Apartamentul Home Sibiu – The Old Town

Am făcut rezervarea, apoi am specificat faptul ca vom avea cu noi o cățelușă, iar după maxim 10 minute proprietarul apartamentului ne-a confirmat cererea, fiind foarte amabil și prompt.

Așa că, următoarea zi, după ce am luat prânzul in Piața Mică, am ajuns la apartament.

Processed with VSCO with a6 preset

Acum, imaginează-ți 3 oameni și un cățel, care după plecarea proprietarului au început sa se comporte ca niște copii aflați pentru prima oară într-un loc nou de joacă.

Am început să “investigăm” apartamentul pornind de la bucătărie, care era complet utilată, de la mașina de spălat vase până la detergentul de rufe (da, când călătorești cu un cățel cauți să ai o mașină de spălat rufe în apropiere, pentru ca noroi și pentru că pantalonii negri nu rezista prafului de pe lăbuțe).

 

db43b1bd-ce8d-4f28-a077-ef85b052b7cd

 

dca2c8c7-bb29-4cc1-9a55-18fada555ba0

Apoi a urmat toaleta, care bineînțeles e și ea importantă atunci când trebuie sa speli lăbuțele prăfuite înainte să “bagi cățelul in pat la somn”.cb23966b-51bd-4c1e-89c0-37796596a738

După aceea am intrat in living, locul în care am admirat obiectele și ramele cu fotografii care afișau orașul vechi (ba chiar am împrumutat una pentru a face o poză din fata impobilului. Stați liniștiti, am pus-o la loc pe raft.).1d74ce0d-30e4-4f97-a5ac-252179e51ce2a7318217-3299-4747-8824-e39249e828b6

Processed with VSCO with c8 preset

Inițial, credeam ca vom avea doar un dormitor + livingul, deoarece la cum am tras cu ochiul atunci când proprietarul se afla încă in apartament, am văzut doar o ușa după living.4bf9e837-c16d-495a-91d5-d47eaf01a765

Am continuat inspecția și am intrat într-un hol micuț, la fel, atent amenajat și am văzut doua uși.

Am deschis-o pe cea din dreapta, in care se afla un dormitor modern, după care o aud pe mama entuziasmata exclamând “Uite, se deschide ușa de aici din dormitor și înăuntru este un dressing! Ce fain!”.f7150f11-5c80-40eb-8cdc-10345c069e221838f52e-2ee1-48d0-9394-3390165cf3c1

Si urmează ușa de vizavi pe care o deschidem curioși ca după aceea să rămânem uimiți toți trei.

Un dormitor vintage, imens, cu piese de mobilier foarte frumoase și cu niște detalii interesante pe tavan.12f0a4e6-0802-434c-a850-3bf34ad9eef4-12808ce9b-668e-444b-a339-075cd1f343ed3e46dcac-22da-4e9a-91b3-2172c42e9cc1

Și uite așa, am petrecut o oră admirând tot apartamentul, de la cele mai mici detalii pana la cele mai mari, de la bucătăria utilată cu tot ce este necesar pana la curățenia impecabila.e8ef83da-54b6-48b0-a771-cb362cc1f7e0fa97f08d-49fd-4522-a7c7-9cb2c130d627

Apartamentul îl găsiți atât pe Booking (dacă introduceți codul BONDAF60, primiți 15 USD după efectuarea sejurului), cât și pe Facebook.

6954cad4-9a9f-4c7f-95e3-3107f9e61f61

Suprizele de care am avut parte la hotelul din Bratislava

Pentru cele trei zile pe care urma sa le petrecem in capitala Slovaciei, am ales de pe Booking – Premium Business Hotel Bratislava, iar spre surprinderea noastră, am reușit să facem check-in-ul când am ajuns și nu a fost nevoie sa mai așteptăm până la ora 14:00.

Am luat-o pe zăpăcita mică de la brăduțul așezat lângă recepție (ea deja inspecta teritoriul) și am urcat la al treilea etaj, unde am mai avut parte de o altă surpriză la intrarea în cameră:

Continue reading “Suprizele de care am avut parte la hotelul din Bratislava”

Bratislava sau cum să nu stai acasă de Crăciun

SALUTARE ȘI LA MULȚI ANI!

Pentru că în luna octombrie Florin a trecut printr-o operație și avea nevoie de recuperare în următoarelele luni, ne-am hotărât că nu vom mai merge nicăieri în 2017, dar ca de obicei „Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg!”

Și uite că în 24 decembrie, ne-am trezit cu noaptea-n cap, am luat-o pe Jully și am pornit spre Bratislava, că doar n-o să stăm acasă de sărbători ca tot omul.

Continue reading “Bratislava sau cum să nu stai acasă de Crăciun”

Jully s-a mutat pe terasa apartamentului din Muntenegru

De când am început sa călătorim cu Jully, una dintre problemele care ne dau “bătăi de cap” atunci când ne hotărâm sa mergem undeva, este cazarea.

Să duci după tine un cățel atunci când mergi în concediu mai lung sau într-un simplu city break, nu este atât de simplu precum pare, dar ca să îți dau un exemplu de pe Booking, în momentul de față în Cluj-Napoca din 201 proprietăți, doar 64 acceptă animale de companie. Continue reading “Jully s-a mutat pe terasa apartamentului din Muntenegru”

De la o cerere în căsătorie la un vis împlinit

Anul trecut, Florin m-a cerut în căsătorie (19 iulie 2016) când am urcat treptele spre Cetatea San Giovanni din minunatul Kotor.

O dată cu cererea în căsătorie și văzând că îmi plăcea mult orașul, mi-a spus că în anul care urmează (2017) o vom aduce și pe Jully cu noi în Muntenegru, lucru care atunci mi se părea imposibil.  Continue reading “De la o cerere în căsătorie la un vis împlinit”

Despre vesta de salvare și accesoriile necesare pentru un concediu la mare cu parupedul

Pe Jully am dus-o la mare prima dată când avea 10 luni, în anul 2014 în Milano Marittima (Italia). Nu am încercat să intru cu ea în apă, deoarece vedeam că îi era foarte frică, așa că am lăsat-o să mai crească 🙂 .
Anul trecut în septembrie după ce mi-am dat demisia de la locul de muncă, am plecat în Castellammare di Stabia (aproape de Napoli) la mama.
Timp de o lună am dormit cu Jully și Florin într-un hotel (în devenire) care era situat pe o plajă cu nisip negru, aproape de vulcanul Vezuviu și chiar dacă locuiam pe plajă, nu m-a tentat niciodată să intru cu Jully în apă, poate și din cauză că eram ocupată cu promovarea localului care se afla la parterul hotelului.

Anul acesta în schimb, am apelat la Cattitude înainte cu câteva săptămâni de concediu, deoarece știam că vom merge la mare și aveam în plan să o fac pe Jully să își învingă teama de valuri. Continue reading “Despre vesta de salvare și accesoriile necesare pentru un concediu la mare cu parupedul”

Mostar

Minunatul oraș Mostar, a fost pe wishlist încă de anul trecut de când eram în Muntenegru, dar pentru că am fost nerăbdători și am pornit mai repede spre România, am lăsat pe altă dată vizita în Bosnia și Herțegovina.

Anul acesta în shimb, înainte cu câteva săptămâni de concediu ne-am hotărât să străbatem următoarele țări: România – Ungaria – Slovenia – Italia – Slovenia – Croația – Bosnia și Herțegovina – Muntenegru – Serbia – România (8 în total, nu 6 cum am scris prima dată).

Și cum „socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg”, ne-am dat seama în ziua în care trebuia să pornim din Croația, după lungi căutări pe internet, de faptul că în Bosnia și Herțegovina nu puteam intra cu Jully Continue reading “Mostar”